Istoria gândirii economice · Critici ale economiei clasice
Socialismul și Karl Marx
Începător40 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Descrii pe scurt proiectele socialiștilor utopici Saint-Simon, Fourier și Owen.
- Explici teoria valorii-muncă și plusvaloarea la Marx și calculezi rata plusvalorii și rata profitului într-un exemplu.
- Arăți ce impact a avut marxismul în secolul XX, inclusiv în România, și ce critici i s-au adus.
Teorie
Ideea centrală: Revoluția industrială a adus fabrici, orașe noi și o producție fără precedent, dar și zile de muncă de 12–14 ore, copii în fabrici și cartiere sărace. Unii gânditori au propus societăți organizate altfel, pe baza cooperării. Karl Marx a mers mai departe: a folosit chiar teoria clasică a valorii-muncă pentru a susține că profitul capitalistului provine din munca neplătită a muncitorului.
Partea 1. Socialiștii utopici
Termenul de socialism utopic a fost folosit de Friedrich Engels (1880) pentru gânditorii care au descris societăți ideale, fără să arate, după el, cum se poate ajunge la ele. Trei nume sunt importante:
- Henri de Saint-Simon (1760–1825), Franța. Credea că societatea trebuie condusă de „industriali”: savanți, ingineri, bancheri și producători, nu de nobili și militari. Statul devine administrarea rațională a producției.
- Charles Fourier (1772–1837), Franța. A imaginat falanstere: comunități de circa 1.600 de oameni care trăiesc și muncesc împreună. Fiecare schimbă des activitatea, ca munca să devină plăcută („muncă atractivă”).
- Robert Owen (1771–1858), Marea Britanie. A condus filatura de la New Lanark (Scoția), unde a scurtat ziua de muncă, a refuzat să angajeze copii mici și a deschis o școală pentru copiii muncitorilor, iar fabrica a rămas profitabilă. Comunitatea cooperatistă New Harmony (SUA, 1825) a eșuat însă după doar câțiva ani.
Partea 2. Marx: valoarea-muncă dusă până la capăt
Karl Marx (1818–1883), filozof și economist german, a publicat împreună cu Friedrich Engels „Manifestul Partidului Comunist” (1848), iar în 1867 primul volum din „Capitalul”.
Marx a pornit de la Smith și Ricardo: valoarea unei mărfi depinde de munca necesară pentru a o produce (teoria valorii-muncă). Apoi a făcut o distincție nouă. Muncitorul nu își vinde munca, ci forța de muncă, adică puterea de a munci o zi. Salariul plătește valoarea forței de muncă: cât costă hrana, locuința și hainele de care are nevoie muncitorul ca să revină a doua zi.
Într-o zi de muncă, însă, muncitorul creează mai multă valoare decât primește ca salariu. Diferența se numește plusvaloare și, după Marx, este sursa profitului.
Marx împărțea valoarea unei mărfi în trei părți:
- c, capitalul constant: materii prime și uzura mașinilor, care își transmit valoarea în produs, fără să adauge;
- v, capitalul variabil: salariile;
- m, plusvaloarea.
Regula în cuvinte: rata plusvalorii este plusvaloarea împărțită la salarii, înmulțită cu 100. Rata profitului este plusvaloarea împărțită la tot capitalul avansat (c + v), înmulțită cu 100.
Partea 3. Critica capitalismului
Din această teorie, Marx a tras concluzii despre viitorul capitalismului:
- Exploatarea: profitul este muncă neplătită, deci interesele capitaliștilor și ale muncitorilor sunt opuse (lupta de clasă).
- Concentrarea: firmele mari le înghit pe cele mici, iar capitalul se adună în tot mai puține mâini.
- Crizele: producția crește mai repede decât puterea de cumpărare a muncitorilor, de unde crize de supraproducție.
- Scăderea ratei profitului: firmele înlocuiesc munca cu mașini, iar dacă doar munca creează plusvaloare, profitul raportat la capital scade.
Concluzia lui Marx: capitalismul va fi înlocuit de socialism, cu proprietate comună asupra mijloacelor de producție.
Partea 4. Impactul istoric
Puține cărți de economie au schimbat istoria atât de mult. După Revoluția din 1917, Rusia sovietică a construit o economie planificată: statul deține fabricile și pământul și stabilește prin planuri ce se produce, în ce cantități și la ce prețuri. După 1945, modelul a fost impus în Europa de Est.
În România, Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 a naționalizat principalele întreprinderi industriale, miniere, bancare și de transport. Agricultura a fost colectivizată forțat între 1949 și 1962, iar economia a fost condusă prin planuri cincinale, primul pentru 1951–1955. Sistemul a dus la industrializare rapidă, dar și la penurie, prețuri fixate administrativ și lipsa libertății economice. S-a prăbușit în 1989, odată cu regimurile comuniste din regiune.
Video
Karl Marx Surplus Value | Marxist theory of exploitation
de Sociologylearners
Se încarcă de pe YouTube
Karl Marx Surplus Value | Marxist theory of exploitation · de Sociologylearners · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Cum explică clipul diferența dintre muncă și forța de muncă? Verifică dacă exemplul din clip se potrivește cu formula m' = m : v × 100.
People's Historian: Robert Owen and New Lanark
de Daniel Gray
Se încarcă de pe YouTube
People's Historian: Robert Owen and New Lanark · de Daniel Gray · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Ce a schimbat Robert Owen la New Lanark față de alte fabrici ale vremii?
Exemple grafice
Primul grafic urmărește ziua de lucru a tâmplarului din exemplu, așa cum ar fi descris-o Marx. Fiecare oră adaugă 50 de lei de valoare nouă (peste lemn și unelte).
Vezi datele ca tabel
| Serie | Ore lucrate | Lei |
|---|---|---|
| Valoare nouă creată | 0 | 0 |
| Valoare nouă creată | 8 | 400 |
| Salariu | 0 | 200 |
| Salariu | 8 | 200 |
| Salariul acoperit | 4 | 200 |
Până la ora a 4-a, linia valorii create este sub salariu: Marx numea acest timp muncă necesară. După ora a 4-a, linia trece deasupra: este munca suplimentară, din care provine plusvaloarea. Încearcă: dacă ziua de muncă ar fi de 10 ore, plusvaloarea ar fi 10 × 50 − 200 = 300 de lei, iar rata plusvalorii 300 : 200 × 100 = 150%.
Al doilea grafic arată ideea scăderii ratei profitului. Plusvaloarea și salariile rămân 200 de lei, dar atelierul cumpără tot mai multe mașini și materiale (c crește).
Vezi datele ca tabel
| Serie | Capital constant c (lei) | Rata profitului (%) |
|---|---|---|
| Rata profitului | 200 | 50 |
| Rata profitului | 300 | 40 |
| Rata profitului | 400 | 33,3 |
| Rata profitului | 500 | 28,6 |
| Rata profitului | 600 | 25 |
| Rata profitului | 700 | 22,2 |
| Rata profitului | 800 | 20 |
Ce să observi: la c = 600, rata profitului este 200 : (600 + 200) × 100 = 25%. Linia coboară pentru că numitorul crește, iar numărătorul nu. Concluzia depinde însă de ipoteza că doar munca creează valoare; dacă mașinile cresc productivitatea și reduc costurile, rata profitului nu mai scade obligatoriu.
Concluzie: graficele arată logica internă a teoriei lui Marx. Ele nu dovedesc teoria, ci arată ce rezultă din ipotezele ei.
Aprofundare
Problema transformării
În volumul I, prețurile sunt proporționale cu munca. În realitate, capitalul se mută spre ramurile cu profit mai mare, așa că ratele profitului tind să se egalizeze între ramuri. O ramură cu multe mașini și puțini muncitori ar avea, după formula lui Marx, o rată a profitului mică, ceea ce nu se observă. În volumul III (publicat de Engels în 1894), Marx a încercat să „transforme” valorile în prețuri de producție. Economiștii discută și azi dacă transformarea este consistentă.
Critica lui Böhm-Bawerk
Economistul austriac Eugen von Böhm-Bawerk a publicat în 1896 o critică celebră a sistemului lui Marx. Argumentul lui: valoarea nu vine din muncă, ci din utilitatea pe care o atribuie oamenii bunurilor, iar dobânda și profitul se explică prin faptul că bunurile de azi sunt preferate celor de mâine. Ideea este dezvoltată în cursul „Economia modernă”.
Ce nu s-a adeverit
Marx anticipa sărăcirea tot mai mare a muncitorilor din țările industrializate. În secolul XX, salariile reale din aceste țări au crescut mult, iar statul a introdus asigurări sociale, limite ale zilei de muncă și dreptul la sindicat. Revoluțiile socialiste au avut loc mai ales în țări predominant agrare (Rusia, China), nu în cele mai industrializate, cum se aștepta Marx.
Problema economiei planificate
Fără piață, planificatorii trebuie să stabilească milioane de prețuri și cantități. Cozile, penuria și produsele de calitate slabă din economiile planificate au fost explicate de economiștii austrieci (Mises, Hayek) prin lipsa prețurilor de piață, care transmit informații despre raritate. Dezbaterea este tratată în lecția despre școala austriacă.
Ce a rămas
Multe teme ridicate de socialiști și de Marx au intrat în politica obișnuită a statelor cu economie de piață: ziua de muncă de 8 ore, interzicerea muncii copiilor, educația gratuită, cooperativele, rolul sindicatelor. Owen este considerat unul dintre pionierii mișcării cooperatiste.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.