Macroeconomie · Șomajul și inflația
Inflația: de ce cresc prețurile și cine pierde
Intermediar45 min✓ Terminată
Pe această pagină
Ce înveți
- Explici ce este inflația și calculezi rata inflației și puterea de cumpărare a banilor pornind de la indicele prețurilor de consum.
- Deosebești formele inflației după ritm și explici inflația prin cerere și inflația prin costuri, împreună cu efectele lor.
- Interpretezi curba Phillips și stagflația și explici cum combat inflația banca centrală și Guvernul.
Teorie
Partea 1. Ce este inflația
Dacă bunicii tăi își amintesc cât costa o pâine acum treizeci de ani, diferența față de azi pare uriașă. Nu doar pâinea s-a scumpit, ci aproape tot: chiria, transportul, hainele. Fenomenul are un nume.
Două cuvinte din definiție sunt importante:
- generalizată: dacă se scumpesc doar roșiile după o secetă, nu este inflație, ci o schimbare de preț relativ. Inflația înseamnă că nivelul general al prețurilor crește;
- durabilă: o creștere de o singură dată (de exemplu, după o majorare de taxe) nu este același lucru cu un proces care continuă lună de lună.
Opusul inflației este deflația, scăderea generalizată a prețurilor, iar dezinflația înseamnă că prețurile cresc în continuare, dar mai încet.
Partea 2. Cum se măsoară inflația
Nu putem urmări prețul fiecărui produs, așa că statisticienii folosesc un coș de consum: o listă de bunuri și servicii pe care le cumpără de obicei o gospodărie (alimente, îmbrăcăminte, energie, transport, sănătate, educație), fiecare cu o pondere egală cu importanța lui în cheltuieli. În România, Institutul Național de Statistică urmărește lunar prețurile acestui coș.
Indicele prețurilor de consum (IPC) arată cât costă coșul acum, în comparație cu o perioadă de bază:
Rata inflației este creșterea procentuală a IPC:
Puterea de cumpărare a banilor evoluează invers față de prețuri. Dacă IPC = 106, 100 de lei de azi cumpără cât cumpărau 100 : 1,06 ≈ 94,34 lei anul trecut.
Partea 3. Formele inflației după ritm
- Inflația târâtoare (lentă): sub 3% pe an. Este considerată compatibilă cu o economie sănătoasă. Majoritatea băncilor centrale urmăresc o inflație scăzută, dar pozitivă, în jur de 2%. Banca Națională a României are o țintă de 2,5%, cu o marjă de ±1 punct procentual.
- Inflația moderată: aproximativ între 3% și 10% pe an. Oamenii observă scumpirile și încep să le includă în negocieri și contracte.
- Inflația galopantă: creșteri de ordinul zecilor de procente pe an (de două cifre, uneori mai mult). Banii își pierd repede valoarea, oamenii fug spre valută, bunuri sau imobile, iar planificarea pe termen lung devine aproape imposibilă.
- Hiperinflația: prețurile scapă complet de sub control, crescând cu zeci de procente pe lună sau chiar pe zi. Banii încetează practic să mai funcționeze. În Germania, în noiembrie 1923, un dolar american ajunsese să coste aproximativ 4,2 trilioane de mărci.
Partea 4. Cauzele inflației
Economiștii grupează cauzele în două mari mecanisme.
Inflația prin cerere apare când populația, firmele și statul vor să cumpere mai mult decât poate produce economia. Cererea totală depășește oferta, iar vânzătorii ridică prețurile. Cauze tipice: creșterea rapidă a creditului, salarii sau pensii majorate mult peste productivitate, cheltuieli publice mari, tipărirea excesivă de bani. Pe scurt: „prea mulți bani urmăresc prea puține bunuri”.
Inflația prin costuri apare când cresc costurile de producție: energia, combustibilul, materiile prime, salariile sau taxele. Firmele își mențin profitul ridicând prețurile. Un exemplu tipic este o scumpire bruscă a petrolului, care se transmite în transport, apoi în prețul aproape oricărui produs.
Partea 5. Efectele economice și sociale ale inflației
Inflația nu îi afectează pe toți la fel.
Cine pierde:
- pensionarii și salariații cu venituri fixe, ale căror venituri se ajustează rar sau cu întârziere față de prețuri;
- cei care economisesc în numerar sau în depozite cu dobândă mai mică decât inflația;
- creditorii, adică cei care au dat bani cu împrumut la dobândă fixă: sunt rambursați cu bani care valorează mai puțin;
- familiile sărace, care cheltuiesc o parte mare din venit pe alimente și energie, adesea printre produsele care se scumpesc cel mai tare.
Cine poate câștiga pe termen scurt:
- debitorii cu credite cu dobândă fixă: rata rămâne aceeași în lei, dar salariul lor nominal crește, deci datoria „cântărește” mai puțin;
- statul, care încasează mai multe taxe în lei, pe măsură ce prețurile și salariile nominale cresc, iar datoria publică scade în termeni reali.
Pe termen lung, o inflație mare dăunează tuturor: prețurile nu mai transmit informații corecte, investițiile scad, economisirea devine descurajată, iar încrederea în monedă se erodează.
Partea 6. Șomajul și inflația: curba Phillips și stagflația
În 1958, economistul Alban William Phillips a analizat datele Marii Britanii pe aproape un secol și a observat că, în anii cu șomaj scăzut, salariile creșteau mai repede, iar în anii cu șomaj ridicat, mai încet. Economiștii au extins observația la prețuri: curba Phillips descrie o relație inversă pe termen scurt între rata șomajului și rata inflației. Când economia merge foarte bine, firmele angajează, șomajul scade, dar salariile și prețurile cresc mai repede. Când economia încetinește, șomajul crește, iar inflația scade.
Anii 1970 au arătat că relația nu este stabilă. După scumpirile bruște ale petrolului din 1973 și 1979, multe țări au avut în același timp inflație mare și șomaj mare. Fenomenul a primit numele de stagflație (stagnare plus inflație). Explicația: un șoc de costuri (inflație prin costuri) ridică prețurile și, în același timp, reduce producția și locurile de muncă. În plus, pe termen lung, dacă oamenii se așteaptă la inflație mare, o includ în salarii și prețuri, iar un șomaj mai mic nu mai poate fi „cumpărat” cu mai multă inflație.
Partea 7. Politici antiinflaționiste
Banca centrală, prin politica monetară. Principalul instrument este dobânda de politică monetară. Când banca centrală o crește, băncile comerciale scumpesc creditele și plătesc dobânzi mai mari la depozite. Oamenii și firmele se împrumută mai puțin și economisesc mai mult, cererea scade, iar presiunea pe prețuri se reduce. Banca centrală poate folosi și rezervele minime obligatorii sau operațiuni pe piața monetară, care reduc banii disponibili în economie.
Guvernul, prin politica fiscală. Statul poate reduce cererea totală reducând cheltuielile publice sau crescând impozitele. Un deficit bugetar mic ajută banca centrală, pentru că statul nu mai alimentează cererea cu bani împrumutați. Guvernul poate interveni și asupra ofertei (de exemplu, prin investiții care reduc costurile energiei), ca să combată inflația prin costuri.
Video
Educație financiară cu Ana și Radu - Episodul 2 – Banii și inflația
de Banca Națională a României
Se încarcă de pe YouTube
Educație financiară cu Ana și Radu - Episodul 2 – Banii și inflația · de Banca Națională a României · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clip realizat de Banca Națională a României. Notează care este obiectivul fundamental al BNR și legătura lui cu puterea de cumpărare a banilor din Partea 1.
The Phillips Curve- Macro Topic 5.2
de Jacob Clifford
Se încarcă de pe YouTube
The Phillips Curve- Macro Topic 5.2 · de Jacob Clifford · Deschide pe YouTube
Întrebare-ghid: Clipul este în engleză. Urmărește cum se mută curba Phillips pe termen scurt și de ce curba pe termen lung este verticală. Cum explică asta stagflația din Partea 6?
Exemple grafice
Primul grafic arată câte lei de azi valorează, ca putere de cumpărare, o bancnotă de 100 de lei păstrată sub saltea, la trei rate anuale diferite ale inflației.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Ani | Putere de cumpărare (lei de azi) |
|---|---|---|
| Inflație 2% | 0 | 100 |
| Inflație 2% | 2 | 96,1 |
| Inflație 2% | 4 | 92,4 |
| Inflație 2% | 6 | 88,8 |
| Inflație 2% | 8 | 85,3 |
| Inflație 2% | 10 | 82 |
| Inflație 5% | 0 | 100 |
| Inflație 5% | 2 | 90,7 |
| Inflație 5% | 4 | 82,3 |
| Inflație 5% | 6 | 74,6 |
| Inflație 5% | 8 | 67,7 |
| Inflație 5% | 10 | 61,4 |
| Inflație 10% | 0 | 100 |
| Inflație 10% | 2 | 82,6 |
| Inflație 10% | 4 | 68,3 |
| Inflație 10% | 6 | 56,4 |
| Inflație 10% | 8 | 46,7 |
| Inflație 10% | 10 | 38,6 |
| ≈ 39 lei | 10 | 38,6 |
Încearcă să găsești după câți ani 100 de lei valorează doar jumătate la o inflație de 10%: undeva între 7 și 8 ani. Concluzie: chiar și o inflație moderată erodează serios economiile ținute în numerar pe termen lung.
Al doilea grafic este o curbă Phillips ipotetică. Fiecare punct al curbei este o combinație posibilă de șomaj și inflație pe termen scurt, iar punctul separat arată o situație de stagflație.
Vezi datele ca tabel
| Serie | Rata șomajului (%) | Rata inflației (%) |
|---|---|---|
| Curba Phillips | 2 | 9 |
| Curba Phillips | 3 | 6 |
| Curba Phillips | 4 | 4,5 |
| Curba Phillips | 5 | 3,5 |
| Curba Phillips | 6 | 2,8 |
| Curba Phillips | 8 | 2 |
| Curba Phillips | 10 | 1,6 |
| Curba Phillips | 12 | 1,4 |
| A (3; 6) | 3 | 6 |
| B (8; 2) | 8 | 2 |
| S: stagflație (9; 10) | 9 | 10 |
Încearcă să compari A cu B: trecerea de la A la B reduce inflația cu 4 puncte procentuale, dar crește șomajul cu 5 puncte. Punctul S nu poate fi explicat de curbă, iar asta s-a întâmplat în anii 1970. Concluzie: pe termen scurt, între șomaj și inflație poate exista un compromis, dar șocurile de costuri și așteptările pot muta întreaga curbă.
Aprofundare
Rata inflației între două perioade
Când IPC este dat pentru doi ani față de aceeași bază, rata inflației dintre ei este:
Exemplu ipotetic: și dau , nu 6%. Diferența simplă se citește în puncte, nu în procente.
Indicele Laspeyres
IPC-ul din exemplul familiei este un indice de tip Laspeyres: cantitățile rămân cele din perioada de bază, iar prețurile se schimbă de la la :
Pentru că păstrează cantitățile fixe, indicele tinde să supraestimeze ușor inflația resimțită: oamenii înlocuiesc produsele care se scumpesc mult cu altele mai ieftine. De aceea, INS actualizează periodic ponderile coșului.
Puterea de cumpărare și regula lui 70
Puterea de cumpărare a banilor este inversul nivelului prețurilor:
Pentru o inflație constantă pe an, după ani, 100 de lei valorează . Numărul de ani în care puterea de cumpărare se înjumătățește este aproximativ : la 10% pe an, circa 7 ani (exact, ani).
Hiperinflația, după Cagan
Economistul Phillip Cagan a propus în 1956 o definiție folosită și azi: hiperinflația începe în luna în care prețurile cresc cu peste 50% și se termină după ce ritmul coboară sub acest prag timp de cel puțin un an. O rată de 50% pe lună înseamnă prețuri de peste 129 de ori mai mari într-un an: .
Un caz real: stagflația americană și „șocul Volcker”
În Statele Unite, inflația a urcat la peste 11% în 1974 și la aproximativ 13,5% în 1980, în timp ce șomajul a depășit și el 8% în 1975, adică o stagflație clasică. În 1979, Paul Volcker a devenit președintele Rezervei Federale și a strâns puternic politica monetară: dobânda de referință a urcat spre 20% în 1980–1981. Costul a fost mare: o recesiune severă, cu un șomaj de aproape 11% la sfârșitul lui 1982. Rezultatul a fost însă o inflație coborâtă la aproximativ 3% în 1983. Cazul arată atât puterea dobânzii ca instrument antiinflaționist, cât și prețul ei pe termen scurt, exact compromisul descris de curba Phillips.
Quiz
Verifică ce ai înțeles. Poți reîncerca oricând.